Reabilitarea zonei pietonale din centrul vechi al Constanţei s-a încheiat astăzi … cel puţin teoretic

Reabilitarea aleilor pietonale şi de acces din zona peninsulară a fost încheiată oficial. Numai că ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de fast s-a transformat într-o ceartă între oamenii nemulţumiţi de calitatea lucrărilor şi echipa de implementare a proiectului.

Chiar şi oficialii care au fost invitați la inaugurarea zonei pietonale din peninsulă au avut obiecţii cu privire la porţiunile ce au fost deja stricate de traficul rutier.

Nu toate străzile din peninsulă au fost incluse în acest proiect de reamenajare. Există încă suficient de multe alei care se află în acelaşi stadiu de degradare, iar maşinile circulă nestingherite.

Executantul ar ştii de toate aceste porţiuni stricate şi ar urma să intervină în curând pentru remediere.

Mai mult decât atât, proiectul a avut şi întârzieri cauzate de achiziţii şi soluţionarea contestaţiilor.

Reabilitarea Peninsulei a fost în mare finalizată, însă mai trebuie puse la punct încă foarte multe elemente care ar urma să facă din zona istorică a Constanţei o alternativă pentru staţiunea Mamaia.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea