Rămâneți în case!

Constănțeni, rămâneți în case! Acesta este sfatul medicilor care se întâlnesc în această perioadă cu o serie de cazuri specifice perioadei reci. Pentru a preveni problemele, reprezentanții spitalului județean constanța spun că îi vor aduce de mâine în oraș pe cei care au nevoie de tratament prin dializă. Se anunță în continuare vreme geroasă și ninsori, așa că reprezentanții spitalului județean s-au gândit că paza bună ….este necesară pentru pacienții din zonele izolate. Așadar cei care au nevoie de tratament prin dializă vor fi internați de miercuri și vor rămâne în spital până după week-end, sau când temperaturile se vor mai îmblânzi. Tot vremea extrem de rece se face vinovată și de aglomerarea unor secții, așa că medicii vă sfătuiesc să nu ieșiți din casă decât dacă este neapărat nevoie. Sfaturile le-au fost parțial ascultate, spun medicii care, recunosc, ca totusi au mai puține cazuri de alunecari pe gheata decât de obicei.  În schimb, în urgență au ajuns în ultimele zile nu mai puțin de 11 oameni lăsați de izbeliște, în stradă. Șapte dintre ei au fost îndrumați déjà către un centru al primăriei, un minor a ajuns în adăpostul pentru copii, iar trei persoane sunt supuse încă investigațiilor medicale.

Reporter: Alexandra Uvegheș ; Imagine: Cristi Caciauna