Radu Mazăre s-a hotărât să se apuce de lucru (VIDEO)

Radu Mazăre recunoaşte că lucrările de reabilitare a falezei ar fi trebuit demarate cu mult timp în urmă. De vină pentru întârzieri ar fi lipsa fondurilor, spune edilul.

În primă etapă, va fi consolidată structura falezei, urmând ca, în maxim un an şi jumătate, să fie finalizat proiectul de reabilitare. Zona de promenadă va include pavaj din granit, băncuţe, stâlpi de iluminat şi magazine.

Constănţenii sunt uimiţi că în sfârşit edilul va reabilita zona Cazinoului. Mulţi dintre ei îşi amintesc cu drag de vremurile în care se plimbau pe faleză, alături de persoana iubită.

Investiţia ajunge la patru milioane de euro, bani primiţi din fonduri europene. Edilul speră ca din primăvară să demareze şi construcţia şoselei de coastă, care va lega Portul turistic Tomis de staţiunea Mamaia. Şoseaua va avea o lungime totală de 11 km, iar primul tronson, de patru kilometri, va fi gata în maxim doi ani. Proiectul are o valoare de 11 milioane de euro, provenind tot din fonduri europene.

Reporter: Denisa Stoenescu ; Imagine: Alex Ionescu