Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost condamnat astăzi  la șase ani și jumătate de închisoare pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la prețuri subevaluate. In același dosar, Gina Hortolomei Moscu, o apropiată a lui Radu Mazăre, a primit 2 ani și 11 luni cu suspendare.

Mihaela Vlăşceanu, magistrat al Tribunalului Constanţa, s-a pronunţat azi în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost trimis în judecată alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.  Radu Mazăre este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, în timp ce Sorina-Gina Hortolomei-Moscu este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.Radu Mazăre a luat 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

La data trimiterii în judecată nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu se constituiseră parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru. Decizia de astăzi nu este definitivă, putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Judecat in patru dosare de corupție, Radu Mazăre este fugit, din decembrie 2017, în Madagascar unde a cerut azil politic.

Redactor: Alexandra Panait