Radu Mazare a declarat că și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deține în PSD

Sătul de chemările repetate la DNA, edilul Constanței a hotărât să demisioneze din toate funcțiile politice pe care le deține și, ulterior, să se retragă din viața publică. Radu Mazăre a afirmat că, până în vara acestui an, nu va mai fi primar al municipiului Constanţa. Edilul a reclamat faptul că anchetele desfăşurate de procurori au perturbat atât modul în care funcţionează primăria, cât şi exercitarea mandatului său de primar. Momentan, nu se știe cine va prelua conducerea organizației județene PSD Constanța și nici pe cea a Primăriei. Viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău consideră că, în acest moment, preluarea frâielor Primăriei este un act de curaj.

Marți seară, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiției au respins solicitarea procurorilor anticorupție de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Constanței, Radu Mazăre. Acesta a fost reținut în arestul Poliției Capitalei pentru 24 de ore, fiind acuzat de trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu, precum și două infracțiuni de conflict de interese.

Redactor: Camer Nita