Putin, din nou lider al Kremlinului

Ceremonia de învestire a lui Putin, a început luni în Marele Palat al Kremlinului din Moscova, la ora locală 11.30, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi din Rusia şi din străinătate și s-a desfășurat în trei săli ale Marelui Palat al Kremlinului. La intrare, preşedintele ales a primit raportul directorului administrativ al Kremlinului, apoi a urcat pe scara pentru festivităţi, a străbătut câteva încăperi şi a ajuns în sala Sfântului Andrei, a fost adus steagul Rusiei şi emblema prezidenţială. După aceasta, Garda de onoare a adus Constituţia Rusiei, cu o copertă concepută special pentru învestirea şefului de stat, şi Însemnul preşedintelui sau simbolul puterii prezidenţiale – un lanţ din aur cu vulturul bicefal şi Crucea Sfântului Gheorghe. Pe verigile lanţului sunt gravate numele foştilor preşedinţi. După aceasta, preşedintele Curţii Constituţionale a Rusiei, precum şi şefii celor două camere ale parlamentului au urcat pe podiumul Sălii Sfântului Andrei. Vladimir Putin a fost invitat de preşedintele Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse a depus jurământul. Liderul forte a rostit cu mâna dreaptă pe Constituţie: “Jur ca la îndeplinirea atribuţiilor de preşedinte al Federaţiei Ruse să respect şi să apăr drepturile şi libertăţile omului şi pe ale cetăţeanului, să respect şi să apăr Constituţia Federaţiei Ruse, să apăr suveranitatea şi independenţa, securitatea şi integritatea statului, să servesc cu credinţă poporul”. După jurământ, Putin a spus că sensul întregii sale vieţi este să servească ţara. După aceasta, Vladimir Putin a fost declarat noul preşedinte al Rusiei. S-a intonat imnul ţării, iar pe cupola reşedinţei prezidenţiale s-a ridicat stindardul şefului statului, după care Putin a ţinut discursul de învestire. El a ieşit în faţa Marelui Palat al Kremlinului, unde a fost salutat cu 30 de salve de tun. Potrivit tradiţiei, patriarhul ortodox al Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill, va oficia o slujbă în Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin. Ceremonia de învestire se va încheia cu sunetul clopotelor din Clopotniţa Ioan cel Mare. Vladimir Putin a fost ales în postul de preşedinte la alegerile din 4 martie, obţinând 64% din sufragii. În ultimii patru ani, el a deţinut postul de prim-ministru al Federaţiei Ruse.

Redactor: Doina Sirbu