PUG-ul Mangaliei, pus în dezbatere publică în maximă „discreţie“

Postat pe site-ul oficial al primăriei Mangalia, în urmă cu mai bine de cinci săptămâni, anunţul privind adoptarea noului Plan Urbanistic General al municipiului a fost pus în dezbatere publică oarecum… în „şoaptă“. Deşi urbea de la malul mării nu a mai beneficiat de o reactualizare a acestuia de aproape două decenii, dezbaterea publică privind acest proiect a avut loc, dis de dimineaţă, la Club Nautic „Callatis“, în prezenţa a… cinci oameni de afaceri!  

Planul Urbanistic General al municipiului Mangalia a fost pus la dispoziţia publicului doar la sediul primăriei, „pe hârtie“, fără a fi publicat nici pe pagina oficială a instiuţiei şi nici pe o altă pagină de Internet, unde să poată fi consultat online. Potrivit arhitectului primăriei, Paul Enache, procedurile de convocare a dezbaterii publice ar fi fost urmate, adică anunţul a beneficiat de o apariţie în presa judeţeană şi una pe pagina de internet a instituţiei din care face parte. Însă, la polul opus, consilierul local Ozghiun Menabit, spune că dezbaterea s-a făcut în pripă, fără a fi anunţaţi nici cetăţenii şi nici aleşii locali, cei care vor trebui să aprobe proiectul. Arhitectul primăriei, Paul Enache, a declarat, în faţa celor cinci oameni de afaceri prezenţi în sală, că Planul Urbanistic general  nu a mai beneficiat de o reactualizare de aproape 20 de ani.

Arhitectul mai spune că au fost necesare aproape 20 de avize de la diferite ministere şi instituţii publice, iar două dintre acestea încă nu au fost încă obţinute.

Sosit la dezbatere chiar în timpul desfăşurării acesteia, consilierul local Ozghiun Menabit s-a arătat indignat că primăria nu a mediatizat această întâlnire aşa cum trebuie.

Arhitectul primăriei a spus că, în ceea ce îl priveşte, nici nu are de gând să invite pe cineva la dezbatere.

Acesta a mai spus că Planul Urbanistic General ar putea suferi modificări, dar numai în cazuri extreme, prin urmare dezbaterea fiind una mai mult „consultativă“:

Planul Urbanistic General al Mangaliei va fi supus votului consilierilor locali într-o proximă şedinţă ordinară.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin