PSD Năvodari și-a ales președintele

Organizația Partidului Social Democrat din Năvodari și-a ales președintele pentru următorul mandat! În acest caz a fost vorba despre o realegere, deoarece cârma PSD Năvodari îi aparține în continuare lui Vasile Moruzi.

Am avut onoarea ca, în cadrul Conferinței orăşeneşti, să fiu reales în funcția de preşedinte al organizației PSD Năvodari. Cu această ocazie am prezentat membrilor Partidului Social Democrat raportul care cuprinde numeroasele proiecte pe care le-am susținut în mandatul anterior, dar şi planurile pe care le avem pentru viitor. Sunt convins că echipa PSD Năvodari va rămâne la fel de unită şi le mulțumesc tuturor colegilor care vor activa alături de mine în Biroul organizației”, a postat pe pagina de facebook a organizației, Vasile Moruzi, preşedinte PSD Năvodari

Odată cu această numire, s-a hotărât și votat componența întregului bord de conducere al partidului. Pentru funcția de vicepreședinte au fost aleși: Surdu Marian, Coman Ilie, Stan Liviu Marian, Zidaru Gheorghe Ciprian și Broască Bogdan George. Secretar executiv a fost numită Cheizis Liliana, trezorier Apostol Ion, iar pentru poziția de membru în biroul organizației au fost aleși 17 psd-iști cu ștate mai vechi sau mai noi în cadrul partidului.

De la pupitrul discuțiilor oficiale a luat cuvântul vechiul și actualul președinte al PSD Năvodari, Vasile Moruzi, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, invitatul special al serii, Decebal Făgădău, primarul Constanței și nu în ultimul rând omul de suflet la partidului și al orașului Năvodari, Nicolae Matei. S-au punctat aspecte tehnice precum bugetul de venituri și cheltuieli, realizările din mandatul ce doar s-a încheiat și pe aceeași linie s-au expus propunerile pentru următorul interval, 2019-2020. Toți cei patru principali vorbitori au atins în discursul lor un punct comun: nevoia de unitate într-o vreme în care orice lucru bun este atacat virulent și întors cu viclenie într-o lumină nefastă, iar orice mai mică sau mai mare greșeală este speculată și amplificată într-un mod exagerat. Îndemnul PSD Năvodari este acela de retrezire umană și spirituală în virtutea filonului creștin al poporului nostru!

Redactor: Sondra Sandu