PSD fără… Mazăre!?

Senatorul Alexandru Mazăre părăsește Partidul Social Democrat. Motivul plecării din partidul pe care, aşa cum a afirmat, l-a slujit vreme de 12 ani, este acela că îi displace modul în care acţionează actuala conducere.

Decizia lui Alexandru Mazăre survine hotărârii luată în urmă cu câteva zile de conducerea PSD care a stabilit că fiecare baron local urmărit penal nu va mai beneficia de susținerea partidului. Se pare că decizia luată de centru a nemulțumit mulți aleși locali constănțeni. O parte dintre aceștia vor părăsi și ei formațiunea social-democrată.

De asemenea, fratele lui Radu Mazăre – primarul municipiului Constanţa, a afirmat că se va alătura mişcării politice “orchestrate” de Mircea Geoană, România Noastră.

Rămâne de văzut cine va fi următorul parlamentar social-democrat constănțean care va părăsi corabia în derivă condusă de Victor Ponta.

Redactor: George Marinescu