Protestul RCA „sufocă” ultimii turiști de pe litoral

Transportatorii din Constanța se pregătesc de ample proteste împotriva prețului mare al polițelor RCA. Joi, peste 1000 de șoferi vor participa la un miting care se va desfășura pe cele mai importante artere din oraș. Totul va culmina cu o oprire în fața prefecturii.

Sute de tiruri și taxiuri vor circula joi cu viteză redusă pe principalele artere din Constanța. Transportatorii protestează astfel pentru majorarea prețului polițelor RCA. În opinia liderilor de sindicat, prețurile mari nu se justifică, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară permite companiilor de asigurări să mărească prețurile doar pentru că la rândul lor, au beneficii materiale.

Protestul transportatorilor din Constanța va începe pe bulevardul Aurel Vlaicu, de la intersecția cu Bulevardul Tomis, până pe strada Baba Novac. După aceea totul se va muta în centrul orașului, pe bulevardul Tomis până în dreptul prefecturii. Taximetriștii sunt și ei foarte nemulțumiți de sumele pe care sunt nevoiți să le plătească pentru asigurarea mașinii. Ei amenință chiar că vor trece la metode neortodoxe pentru sporirea veniturilor.

Printre alte nemulțumiri ale taximetriștilor se numără și pierderea bonificației bonus malus în cazul în care același șofer fără niciun accident își schimbă mașina.

Transportatorii se văd în situația să mărească tarifele ceea ce va duce la o scumpire în masă a serviciilor dar și a alimentelor. Un protest similar va avea loc și la Mangalia.

Reporter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea