Proteste Anti Acta

Europenii au iesit in numar mare in strada, weekend-ul trecut, ca sa manifesteze impotriva tratatului care va cenzura Internetul. Pe Facebook si pe Twitter au aparut imagini din toate colturile continentului.

Protestele s-au organizat in peste 100 orase importante, iar un site anti-ACTA vorbeste de peste 120.000 protestatari. Agentia France-Presse a numarat 41.000 oameni numai in Germania.
Mii de persoane au protestat sâmbătă în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară faţă de Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA). Manifestanţii au cerut ca acest tratat să nu intre în vigoare pentru că “ameninţă” viaţa privată.

Participanţii la protest au scandat, “Stop ACTA”, “Dacă ACTA acceptaţi, libertatea ne-o furaţi”, “Nu vrem ACTA”, “Jos ACTA”.

Printre participanţi s-a aflat şi un profesor de informatică de la un liceu din Alba Iulia, care a afirmat că a venit la protest după ce a primit o invitaţie din partea elevilor săi.

 “Îmi dau seama ce se poate întâmpla atunci când nu mai avem internetul. Nu vrem să dăm voie celor care vor să ne controleze minţile să facă acest lucru. E de ajuns că s-a întâmplat acest lucru înainte de 1989. Noi, cei care am trăit în acea perioadă, ştim ce înseamnă constrângerile, ştim ce înseamnă controlul, ce înseamnă supravegherea. Nu mai vreau să se întâmple acest lucru”, a spus profesorul.