Protecția Copilului Constanța face angajări

Protecția Copilului Constanța organizează concurs de angajare. Există posturi vacante pentru psihopedagog, educator, muncitor necalificat, infirmier, logoped sau  kinetoterapeut.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța organizează concurs de angajare în perioada 9 decembrie 2017-12 ianuarie 2018. Sunt disponibile posturi de logoped, educator, psihopedagog, infirmier, muncitor necalificat, kinetoterapeut, asistent medical balneofizioterapie și  psiholog. Cele mai multe posturi vacante sunt în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neouropsihiatrică Techirghiol sau în cadrul  Centrului de Îngrijire și Asistență Sf. Andrei  Negru Vodă. De asemenea, sunt disponibile posturi în diferite centre de plasament.

Dosarele de înscriere se depun la D.G.A.S.P.C. Constanța pe strada Decebal, numărul 22, la Serviciul Resurse Umane, până la data de 28 decembrie 2017. Condițiile de participare la concursul de angajare și bibliografia necesară se afișează la sediul D.G.A.S.P.C. Constanța, pe site-ul instituției și pe portalul posturi.gov.ro.

Proba scrisă se va desfășura pe data de 9 ianuarie 2018, la ora 12.00, la sediul C.P.Traian din Constanța, de pe strada Nicolae Măndoi numarul 15 A. Data de desfășurare a probei de interviu va fi comunicată ulterior. Protecția Copilului Constanța menționează că pentru posturile scoase la concurs, nu se solicită experiență.

Redactor: Isabela Boantă