Promisiuni vs realizări la Medgidia

Campania electorală este în plină desfășurare, la Medgidia. In valul de promisiuni care caracterizeaza această perioadă, iată care este realitatea orașului și ceea ce își doresc cetățenii, de la cei care vor să administreze Medgidia, în urmatorii 4 ani.

Cine trece prin zona IMUM a municipiului Medgidia poate constata cu ușurință că oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care trăiesc zi de zi. Situația aleilor dintre blocuri, a locului de joacă, dar și lipsa locurilor de muncă sunt unele dintre problemele pe care le semnalează cetățenii .

Pentru oamenii din acest cartier, puțini sunt aleşii locali care se preocupă de adevăratele probleme ale celor care i-au instalat în funcţii.

Locuitorii din Medgidia  își doresc ca, măcar de acum înainte, politicienilor să le pese de alegători. De asemenea, ei speră ca promisiunile să fie realiste și să rezolve principalele probleme. Însă, până când toate acestea se vor îndeplini, oamenilor nu le rămâne decât speranța și … lacrimile de pe obraji.

Redactor: Paul Alexe