Proiecte în sudul litoralului

Edilul Mangaliei, Cristian Radu, îşi doreşte un litoral curat şi staţiuni demne de a primi cele câteva zeci de mii de turişti ce aleg să-şi petreacă concediile la malul mării. Potrivit declaraţiilor acestuia, în urma discuţiilor purtate cu aleşii Consiliului Local, prioritar pentru Mangalia va fi amplul proiect de reabilitare a trotuarelor, acesta urmând să fie finalizat anul acesta.

Mai mult, tot în 2015, urmează să fie pietruite şi dotate cu utilităţi străzile uitate de municipalitate în ultimii ani şi unde locuitorii sunt departe de a trăi ca într-un oraş civilizat.

La rândul său, primarul comunei Limanu spune că este pregătit, de şase ani, cu proiecte de infrastructură pentru fiecare metru pătrat pe care îl are în administrare în localităţile pe care le păstoreşte. Acesta aşteaptă noile proiecte cu fonduri europene pentru anul acesta, între timp descurcându-se cu bani de la bugetul local.

Printre planurile pe care le are în derulare cu bani proprii se numără realizarea drumului de ocolire 2 Mai-Vama Veche, ce ar decongestiona traficul de pe DN 39 în perioada sezonului estival, dar şi extinderea reţelei electrice în Limanu, 2 Mai şi Vam Veche şi amenajarea scurgerilor pluviale. Un proiect de 7 milioane de euro, în colaborare cu RAJA Constanţa, se află în derulare şi se va încheia în 2017 cu realizarea reţelelor de canalizare din cele trei localităţi.

Redactor: Mihaela Marin-Dubei