Proiecte pentru orașul Năvodari

Consilierii locali din Năvodari s-au întrunit într-o ședință extraordinară de lucru. Pe ordinea de zi s-au aflat 8 proiecte de hotărâre și 1 proiect pe lista suplimentară. Toate au fost aprobate de către aleșii locali.

Unul dintre cele mai importante proiecte aflate pe ordinea de zi dezbătut de consilieri și aprobat în unanimitate a fost proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea  regulamentului de funcționare a serviciului de salvamar și a punctelor de prim ajutor. Tot în aceiași ședință a primit vot favorabil și proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea depunerii și realizării proiectului      „M.A.R.E.”, ce vizează reducerea gradului de sărăcie în comunitățile marginalizate din Năvodari. Mai exact, este vorba despre construcția unor  locuințe modulare pentru persoanele cu probleme sociale.

Totodată, a fost aprobat și proiectul de hotărâre cu privire la reglementarea circulației rutiere pe bulevardul Mamaia Nord. Aleșii locali au votat și schimbarea limitei de viteză în sezon, de la 50 la 60 de kilometri pe oră, și în extra sezon.

Potrivit autorităților, acest proiect urmează a fi trimis către Poliția Rutieră, iar în aproximativ în 2 săptămâni urmează a se primi răspunsul. Pentru fluidizarea traficului, precum și pentru siguranța pietonilor, s-a propus crearea de mai multe treceri de pietoni, deoarece distanța între cele existente este mult prea mare.

Toate punctele de pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate de către consilieri.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea