Proiect româno-bulgar, dezbătut la Constanța

Specialiștii din România și Bulgaria s-au întâlnit astăzi, la Universitatea Ovidius –Constanța, într-un proiect privind dezvoltarea economică în zona marină a celor două țări.Este vorba despre proiectul MARSPLAN-BS, adresat în egală măsură autorităților naţionale şi locale implicate, precum și a agenților economici interesați de dezvoltarea unor afaceri în zonă, dar și agențiilor de mediu.

În cadrul atelierelor de lucru organizate de Universitatea Ovidius, Constanța, specialiști români și bulgari au analizat activitatea umană în zonele marine aferente Mării Negre, dintr-o perspectivă complexă, ce îmbină dezvoltarea economică, protejarea mediului și a patrimoniului cultural.

Potrivit organizatorilor, cele trei sesiuni de lucru sunt în interesul autorităților implicate, agenților economici interesați de dezvoltarea unor afaceri în zonă, agențiilor de mediu, precum și publicului larg.

Proiectul MARSPLAN-BS este coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice  România și este  constituit din 9 alte instituții din cele două țări. Valoarea totală a proiectului depășește 2 milioane de euro, iar perioada de implementare a proiectului fiind de 24 de luni, iar data finalizării acestuia 19 august 2017.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea