Proiect privind apărarea împotriva incendiilor

Mai este foarte puțin până la petrecerea dintre ani și multe localuri vor fi pline de oameni dornici de distracție. Pentru a preîntâmpina o tragedie ca cea de la Colectiv,  proprietarii de baruri, cluburi, discoteci, vor fi obligați, prin lege, să afișeze la intrare, un mesaj în care să specifice dacă spațiul respectiv funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu.

Camera Deputaților a adoptat,  luni, 21 decembrie, proiectul de lege care impune proprietarilor de baruri, cluburi, discoteci și alte construcții publice, să afișeze la intrare mesajul „Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu” în cazul în care nu dețin această autorizație. Propunerea legislativă privind apărarea împotriva incendiilor a fost supranumită LEGEA COLECTIV.

„Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, tipărit cu litere cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: «Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţia de securitate la incendiu.»”, prevede proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților pe 21 decembrie.

Proiectul va intra în vigoare după ce va fi promulgat de Președintele României și va fi publicat în Monitorul Oficial.

Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.501 lei la 5.000 lei nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare de către beneficiarii investiţiilor în construcţii şi amenajări, mai prevede legea.

Redactor: Sondra Sandu