„Proiect de țară: hrană, apă, energie”

Universitatea Ovidius din Constanța a fost gazda unei conferințe inedite susținută de Călin Georgescu, director executiv al Institutului ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii, urmată de lansarea cărții “Cumpăna României”.

Intitulat „Proiect de țară: hrană, apă, energie”, acest concept este gândit pe baza unei dezvoltări durabile. Georgescu își dorește ca prin acest proiect al libertății să îi învețe pe oameni să folosească ceea ce ei au deja.

Călin Georgescu susține că, pentru el, cheia realizării individuale este fericirea, subliniind faptul că România nu are nevoie de doctrine de partid pentru a renaște, ci de o stare de spirit declanşată de un proiect de țară realist.

Discursul a fost urmat de lansarea cărții “Cumpăna României”. Autorul a fost în trecut președinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma. Între anii 2011 și 2013 a fost raportor special al ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse și deșeuri toxice și periculoase asupra drepturilor omului.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea