Proiect cultural lansat la Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța a fost gazda unei întâlniri la nivel înalt între personalități academice. În cadrul conferinței a fost dezbătută tema: „Dobrogea. Martor al civilizațiilor Levantului. Punte între Extremul Orient și Occident”.

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, ca Centru de Excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință a susținut conferința cu tema „Dobrogea. Martor al civilizațiilor Levantului. Punte între Extremul Orient și Occident”. Invitatul special al evenimentului a fost Emil Constantinescu, președintele Consiliului Științific al ISACCL și fost președinte al României, în perioada 1996-2000. Acesta a prezentat un scurt istoric al proiectului de renaștere a “Drumului Mătăsii”.

Despre importanța abordării unei cunoașteri interculturale a istoriei, a susținut un discurs în fața celor prezenți la eveniment profesorul Dan Grigorescu, director știintific al institutului.

Proiectul lansat vineri la Constanța de către Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului constituie unul dintre programele multianuale ale Institutului.

Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet