Programul „Rabla” încearcă să atragă proprietari de mașini noi

Iar dacă aveți în plan să vă achiziționați o mașină, trebuie să aflați că acum este momentul. Pentru cei care își doresc un autoturism nou, în foarte scurt timp se lansează programul„Rabla” 2017, ce vine cu beneficii în premieră, iar dacă optați pentru un autovehicul la mâna a doua vă spunem că piața se află într-o perioadă tocmai bună de profitat.

Începând cu 18 mai, statutul român le oferă doritorilor bani, în total 225 de milioane de lei, pentru a-și cumpăra mașină nouă, prin două programe. „Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”. Versiunile de anul acesta ale programelor guvernamentale vor putea fi accesate de către persoanele fizice şi juridice mai devreme cu o lună decât în 2016, potrivit ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, citat de agențiile de presă. Și asta nu este tot. Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional prevede introducerea de praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare. Parametri se situează între â 130 g/CO2/km și pot ajunge până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019. O altă noutate o reprezintă și faptul că persoanele care vor să acceseze finanţare prin “Rabla Plus” şi au acasă o maşină mai veche de 8 ani nu trebuie neapărat să o caseze. Ei pot merge direct la dealer şi să solicite subvenţia de 10.000 de euro. În schimb, cetăţenii care au acasă o maşină mai veche de 8 ani şi vor să o caseze, pot adăuga la cei 10.000 de euro, încă 6.500 de lei obţinuţi din casare”, explică ministrul Mediului. Subvenţia acordată în cadrul programului “Rabla Plus” pentru maşinile sută la sută electrice este de 10.000 de euro. Potrivit Direcţiei de Permise şi Înmatriculări Auto, în primele patru luni ale anului 2017, au fost înscrise în circulație aproape 29.000 maşini noi și un număr de 5,75 ori mai mare de mașini  „la mâna a doua”, respectiv peste 160.000 .

Redactor: Andreea Barbu