Program special în toate grădinițele din Năvodari cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

Copiii s-au jucat, au dansat, au cântat, dar au participat și la diverse competiții sportive. Alături de ei, au fost educatoarele, dar și părinții care au așteptat cu nerăbdare reprezentațiile celor mici.

 

Ziua copilului a fost marcată de toate grădinițele din Năvodari. Copiii, alături de îndrumători, au pregătit diverse momente artistice. La grădinița Albatros, a fost organizat un minicarnaval. Toți copiii s-au costumat în diverși eroi, iar apoi au participat la un program de dansuri românești.

Alături de cei mici au fost părinții, bunicii și celelalte cadre didactice. Cu toții au apreciat reprezentațiile oferite de copii.

Vis-a-vis, o altă grădiniță a organizat competiții sportive pentru copii. Cei mici s-au întrecut pe o distanță de 50 de metri.

La finalul competițiilor, toți copiii au primit diplome și premii.

Rpeorter: Bogdan Bolojan ; Imagine: Cristian Rizea