Program prelungit la Direcția de Evidență a Persoanelor Constanța

Cei care sunt îngrijorați că nu vor putea vota din cauză că le-au expirat actele de identitate, pot sta liniștiți! Constănțenii pot intra în posesia unei cărți de identitate noi, chiar duminică, în ziua votului. Direcția de Evidență  a Persoanelor Constanța va funcționa și in week-end.

Pentru exercitarea dreptului de vot, cetățenii trebuie să dețină  acte de identitate aflate în termen de valabilitate. Dacă actul de identitate are termenul de valabilitate expirat, acum constănțenii și-l pot reînnoi înainte de a merge la vot . Programul de lucru al serviciilor de evidenta a persoanelor din Constanța a fost prelungit pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Autoritățile spun că, în această perioadă, numărul constănțenilor care trebuie să-și schimbe actele de identitate personală a crescut.

Cartea de identitate se întocmeste și se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei și a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetațeniei române și a domiciliului. Programul de lucru cu publicul a fost adaptat astfel încât să se rezolve, în mod operativ, solicitările privind eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot, dupa cum urmează:

Sâmbătă, 10 decembrie 2016:  08.00 – 16.00;

Duminică, 11 decembrie 2016: 07.00 – 21.00.

Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea