Program de prevenire a violenţei domestice

Elevii școlilor din Medgidia vor învăța cum să își dezvolte spiritul civic și să evite să devină victime ale violenței. Totul va fi posibil datorită unui proiect lansat și nivelul județului Constanța. „Curaj civic” este un plan de dezvoltare susținut de către un reprezentant al Guvernului Elveției în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție.

Partenerii implicați în proiectul ”Curaj civic” încearcă să cultive în rândul elevilor spiritul civic necesar unei conduite normale în societate.  În program sunt trecute cinci cursuri la care participă polițiști, cei mai mulți din cadrul Poliției de Proximitate dar și cadre didactice. Cursurile au caracter interactiv și au rolul de a transmite mai departe informația către elevi.

Coordonatorul proiectului a explicat de ce sunt necesare aceste cursuri și mai ales cui se adresează .

Proiectul este unul de bun augur, iar participanții sunt interesați să primească cât mai multe informații.

Programul încearcă să evidenţieze faptul că violenţa domestică nu este şi nu trebuie să fie un subiect tabu, iar tinerii trebuie educați în acest sens.

Redactor: Nicoleta Antohi