Program de împadurire in judeţul Constanţa

Pe principiul că omul gospodar işi face vara sanie şi iarna car, administraţiile locale din judeţul Constanţa se gândesc cum să-şi protejeze comunele de nămeţi. O soluţie pe cât de simplă, pe atât de eficientă este înfiinţarea unei perdele forestiere, prin care se poate evita înzăpezirea drumurilor. Mai multe localităţi se pot deja mândri cu adevărate păduri de salcâm, care, la iarnă, îşi vor dovedi eficacitatea.

Comuna Saraiu este unul dintre cele mai bune exemple de implementare a acestui program. Perdelele forestiere au fost de amenajate pe o suprafaţă de 13 hectare, dar administraţia locală spune că nu se va opri aici.

Pentru drumariii constănţeni, aceste perdele sunt, în timpul iernii, un ajutor de nădejde.

Acesta este al patrulea an în care Consiliul Judeţean Constanţa implementează programul de împădurire şi înfiinţare de perdele forestiere.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan