Profesorii care câştigă peste 4.500 de lei pe lună vor fi scutiţi de supraimpozitare

Profesorii care câştigă peste 4.500 de lei pe lună vor fi scutiţi de supraimpozitarea cu 16 la sută. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta în cadrul unei discuţii cu sindicaliştii din învăţământ.

Președintele PNL, Crin Antonescu, spune că supraimpozitarea veniturilor mai mari de 4.500 de lei obţinute de bugetari cu 16% nu este considerată o măsură “corectă” de național-liberali. Ținând cont de această afirmație, premierul Victor Ponta aduce o veste bună profesorilor.

Declarația lui Ponta intervine în contextul în care premierul a declarant marți, că Executivul analizează impozitarea suplimentară, cu încă 16%, a sumei din pensie sau salariu care depăşeşte 4.500 lei pe lună, sistem care ar putea fi aplicat începând cu anul viitor şi numai pentru sectorul bugetar.

Pentru mai multe detalii si imagini video va rugam urmariti jurnalul Litoral TV

Redactor: Doina Sirbu