Procesiune religioasă pe străzile orașului Năvodari

Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost sărbătorită, marți seară, printr-o procesiune religioasă pe străzile orașului Năvodari. IPS Teodosie, Arhepiscopul Tomisului a oficiat slujba Vecerniei în prezența a sute de credinciosi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea oraşului Năvodari, şi totodată a celei mai vechi biserici din localitate a fost sărbătorită printr-o amplă procesiune de un sobor de preoți în frunte cu Înalt Preasfințitul Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba Vecerniei. Sute de credincioși au venit să se roage pentru sănătatea lor și a familiilor.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, s-a născut pe la jumătatea secolului al XI-lea, în localitatea Epivat din Tracia, din părinți creștini. Încă de mică fost milostivă cu cei săraci, adeseori dăruindu-le chiar hainele. A părăsit familia pentru a-și dedica total viața lui Hristos, a oferit săracilor partea sa de moștenire și a intrat într-o mănăstire din apropierea Constantinopolului. După ani de viață ascetică, a fost în pelerinaj la Locurile Sfinte și în pustiul Iordanului, apoi s-a întors în satul natal, unde, după alți doi ani de post și rugăciune, a trecut în neființă.

Reporter: Camer Nita ; Imagine: Sorin Hulubei