Problemele cauzate de zăpadă sunt pe cale de a fi rezolvate la Cernavodă

Oraşul Cernavodă a fost puternic afectat de ninsorile de săptămâna trecută. Pentru a putea circula în siguranţă, au fost trimise în teren echipe de muncitori care să îndepărteze stratul gros de gheaţă format pe trotuare. Oamenii s-au înarmaţi cu lopeţi şi încă de la primele ore ale dimineţii au curăţat trotuarele din mai multe zone ale oraşului dar şi centrul civic.

Locuitorii spun că este bine că se îndepărtează gheaţa de pe trotuare mai ales că aceasta îi punea până nu demult în pericol pe cei care ieşeau din case. Alţii spun însă că operaţiunea trebuia făcuta mai devreme.

Pe lângă îndepărtarea manuală a stratului de gheaţa, în această perioadă şi utilajele de deszăpezire au acţionat pe străzi pentru buna desfăşuarare a traficului rutier.

Reporter: Roxana Oprea ; Imagine: Valentin Babusca