Primii copii au sosit astăzi în Tabăra Năvodari

Autoritățile locale au pregătit ca la carte pavilioanele de cazare din tabără, dar și plaja și locurile unde se vor desfășura activitățile culturale, sportive și de socializare. Mulți dintre cei mici vor vedea marea pentru întâia oară, astfel că au fost întâmpinați cu ospitalitate la sosirea în Tabără chiar de primarul Nicolae Matei.

Primele serii de copii au sosit din județele Galați și Covasna. Mulți fac parte din familii cu venituri modeste, iar vacanța la mare nu ar fi fost posibilă fără implicarea Primăriei orașului Năvodari și Consiliului Județean Constanța.

Gazdele sunt pregătite să le ofere copiiilor și însoțitorilor o vacanță de neuitat. Spațiile de cazare sunt renovate, la fel și cantina unde vor servi masa. Pe plaja fină au fost amenajate terenuri de sport, iar programul de distracție din fiecare zi este încărcat. Astfel că nimeni nu va avea timp să se plictisească, mai ales că prognoza meteo ține cu cei care au ales să vină pe litoral în această perioadă.

Pe lângă reprizele de plajă și baie, copiii vor participa zilnic la concursuri distractive pe plajă și competiții sportive. Serile sunt dedicate concursurilor de dans ori miss și mister, la discoteca din Campus. Tabăra Năvodari va fi în această vară gazda a peste două mii de elevi care vor veni la mare din toate colțurile țării.

Reporter: Cosmin Bele ; Imagine: Alex Ionescu