Primăvara, totul se trezeşte la viaţă, iar momentul coincide cu ieşirea din hibernare a… căpuşelor

Medicii veterinari atrag atenţia, în special proprietarilor de animale să fie cu ochii în patru la ce aduc în casă după o plimbare prin parc.

Temperaturile crescute, asociate acestei perioade, favorizează răspândirea căpuşelor în parcuri şi spaţii verzi. De aici, ele se aşează pe animale, şi, nu de puţine ori, bolile pe care le transmit ajung şi la om. Şi, din nefericire, numărul de afecţiuni cu care se pot infesta oamenii nu este deloc mic.

De aceea, medicii veterinari le recomandă proprietarilor de animale să nu treacă cu vederea deparazitarea periodică, extrem de importantă mai ales primăvara.

Muşcătura poate conduce la paralizie sau moarte, în funcţie de microbii pe care îi are căpuşa „la purtător” şi de cât de repede a fost îndepărtată. Infecţiile cauzate sunt foarte periculoase şi au toate şansele să devină cronice, pentru că pot fi asimptomatice sau mimează manifestările altor boli: Boala Lyme, tularemia, babesioza şi febra de Colorado.

Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan