Primarul prezidențiabil

Călătoria politică a lui Iohannis a început în anul 2000, când Forumul Democrat al Germanilor l-a propus pentru alegerile locale, iar de atunci numele lui Klaus Iohannis este sinonim cu expresia „primarul Sibiului”. Lucrurile au început să se schimbe în toamna lui 2009, când criza guvernamentală îl aduce în prim-planul de la Bucureşti pe Klaus Iohannis ca posibil premier sprijinit de PSD, PC, UDMR şi PNL. Traian Băsescu a respins propunerea, iar în 2013, Crin Antonescu face o mutare-surpriză şi îl invită pe Klaus Iohannis în PNL, unde obţine imediat funcţia de prim-vicepreşedinte. În februarie 2014 Iohannis a fost propus pentru funcția de ministru de interne, iar refuzul PSD de a da curs propunerii a declanşat destrămarea USL. La câteva luni distanță, în calitate de preşedinte al PNL, ales cu 95% din voturile Congresului, Klaus Iohannis a negociat cu PDL formarea Alianţei Creştin Liberale, care ia naştere oficial pe 26 iulie 2014. Urmează o luptă surdă în culise pentru desemnarea candidatului la Cotroceni, iar Klaus Iohannis iese câştigător în faţa democrat-liberalului Cătălin Predoiu.

Redactor: Raluca Damian