Primarul din Năvodari, “smuls” de la conducerea orașului

Nicolae Matei, primarul orașului Năvodari a fost condamnat la închisoare, cu executare. Decizia este definitivă și le aparține magistraților Curții de Apel Constanța, după patru ani de procese.

Nicolae Matei, primarul orașului Năvodari a primit o pedeapsă privativă de libertate, de 1 an și șase luni, în dosarul cu controversatul Valentin Burlacu, fostul commandant de poliție. Deși procesul a început în anul 2012, edilul Nicolae Matei, a făcut, anterior, chiar și câteva plângeri la Inspectoratul General al Poliției Române împotriva lui Burlacu, pe motiv că acesta s-a implicat, în mod ilegal, în campania electorală. Dealtfel, fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și-a exprimat, în mod direct antipatia față de primarul ales de locuitorii orașului Năvodari, în nenumărate rînduri, după ce s-a plîns de faptul că are o relație de prietenie cu mai toți edilii din județ în afară de Nicolae Matei. Denunțul a fost luat în considerare de procurori, în ciuda faptului că acesta venea din partea unei persoane aflate, în mod direct, în relații foarte tensionate cu primarul Nicolae Matei.

Coincidență sau nu, reclamația a fost făcută în timp ce primarul ales se lupta pentru ca la Năvodari să fie blocat proiectul gropii de gunoi. Un proiect care ar fi adus în zona de litoral deșeuri industrial deosebit de periculoase și care ar fi compromis orașul pentru totdeauna. Conform declarațiilor primarului, interesele pentru construirea gropii de gunoi au fost deosebit de mari, cu presiuni uriașe exercitate din toate părțile. Lupta dusă de Nicolae Matei împotriva firmei Ecological Center a fost una crâncenă. Nu de puține ori edilul a ieșit public și a declarat că este dispus să facă orice sacrificiu astfel încat la Năvodari să nu se construiască depozitul de gunoi.

Procurorii au susținut că primarul ales ar fi încercat să îi ofere un teren fostului comandant al poliției, însă dovada acestui fapt nu a existat, de unde și procesul care trenează din 2012. Mai mult decât atât, conform declarațiilor lui Nicolae Matei, el ar fi aflat despre dosarele penale pe care le are chiar de la șeful poliției și în acest sens, apărătorii legali ai primarului au susținut că ar fi vorba despre o provocare făcută de oamenii legii, care l-ar fi invitat pe Matei să încerce să le obțină bunăvoința. Condamnarea a venit totuși după aproximativ patru ani în care s-au administrat diferite probe la dosar, cu expertize și contraexpertize. Asta deși edilul din Năvodari a fost arestat preventiv pentru prima oară pe data de 15 noiembrie 2012. După nenumărate recursuri, Nicolae Matei a reușit să obțină dreptate și a fost eliberat după aproximativ cinci luni de detenție. Edilul ales de năvodăreni pentru două mandate nu a cedat însă și a continuat în instanțele de judecată lupta cu Ecological Center. Interesele privind construirea centrului de deșeuri au atins cote atât de mari, încât Matei a avut de înfruntat chiar și o decizie a CEDO care dădea câștig de cauză firmei administrate de Vincentelli. În cele din urmă, Matei a reușit să câștige lupta cu italienii care voiau să transforme Năvodariul într-o groapă de gunoi. Imediat au început procedurile de rectificare a deciziei data de CEDO, iar o hotărîre definitivă care interzicea construirea unui depozit de deșeuri a fost data finalmente în 2015. La mai puțin de jumătate de an însă, primarul Nicolae Matei este din nou smuls de la conducerea administrației publice locale.

Nicoale Matei a fost votat de locuitorii orașului Năvodari pentru două mandate. Timp de opt ani de zile, administrația de la malul mării a punctate o serie de proiecte spectaculoase care au schimbat fața orașului pescăresc cu cea a unui oraș turistic, stațiune balneo-climaterică și unul dintre pricipalii jucători economici de pe piața litoralului românesc. Administrația Nicolae Matei înseamnă orașul cu cel mai scăzut preț al gigacaloriei din toată țara, o tombola unică gîndită de primar pentru locuitorii de la malul mării, rechizite pentru elevi și pachete pentru pensionari și persoanele defavorizate în fiecare an. În plus, o serie de proiecte ambițioase care au căpătat și urmează să capete contur. Aqualand-ul, piața de pește, lărgirea și modernizarea drumului între stațiunea Mamaia și orașul Năvodari, îmbunătățirea accesului între Ovidiu și Năvodari pe drumul european 60, și șoseaua de coastă.Totul din bugetul Primăriei Năvodari, care a înregistrat o creștere semnificativă pe parcursul anului trecut, dar și din fondurile europene atrase de primar.