Primăria Năvodari va începe vânzarea apartamentelor ANL

Primăria Năvodari va începe vânzarea apartamentelor ANL către chiriaşi. În acest sens, primarul, Florin Chelaru, a inițiat un proiect de hotărâre privind “aprobarea regulamentului de vânzare a locuinţelor tip ANL”.

Pe raza oraşului Năvodari au fost construite, prin programul Agenţia Naţională pentru Locuinţe, două blocuri cu câte 32 de apartamente fiecare. Destinația acestora a fost clară, oferirea către închiriere tinerilor. În conformitate cu legislaţia în vigoare, aceste locuinţe pot fi vândute către chiriaşi, la cererea acestora, la un an de la închiriere. În Năvodari, solicitări în acest sens există, fapt pentru care primarul Florin Chelaru a iniţiat un proiect de hotărâre privind “aprobarea regulamentului de vânzare a locuinţelor tip ANL”.

Proiectul urmează să fie dezbătut în cadrul şedinţei de Consiliului Local, ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare.

Redactor: Sondra Sandu