Primar prins la furat

Un primar din județul Vâlcea a reușit să se facă de rușine. Acesta  a fost filmat, de camerele de luat vederi ale hotelului în care era cazat, chiar în timp ce sustrăgea o perie electrică de curățat pantofi. Culmea, edilul participa la o dezbatere pe teme anticorupție.

Se pare că, indiferent de funcția pe care ajung să o dobândească românii, unii nu se pot vindeca de anumite desprinderi. Un primar din Vâlcea a fost prin la furat. Culmea ironiei este că edilul comunei Mihăești din Vâlcea se afla la o consfătuire pe teme de anticorupție în stațiunea Băile Felix din Bihor, când s-a petrecut evenimentul. Se pare că, peria electrică de șters pantofii, din hotelul la care era cazat, i-a„făcut cu ochiul”. Constantin Bărzăgeanu și-a făcut un mini plan și a trecut la acțiune. Astfel că, în imaginile suprinse pe camerele de supraveghere se poate observa cum edilul s-a aigurat întâi că nu-l vede nimeni, apoi s-a aplecat, a smuls obiectul din priză, l-a luat în braţe şi a urcă cu el într-un lift.

Inițial, administratorii hotelului au crezut că peria electrică a fost luată de unul dintre angajați pentru a fi curățată, dar după ce au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere au realizat că, de fapt, aceasta a fost furată.

“Vă daţi sema că am fost foarte surprinşi când am identificat autorul cu ajutorul camerelor de luat vederi. Nu ne aşteptam la aşa ceva. L-am sunat pe om să-i cerem să înapoieze peria. Nu e o valoare foarte mare, dar 500 – 600 lei tot costă, iar la câte lucruri se distrug într-un hotel se adună. Prima dată omul n-a recunoscut, când i-am spus că apare pe înregistrări şi-a schimbat declarația. A promis că ne returnează obiectul aşa că acum aşteptăm să vină”, au declarat surse din conducerea hotelului.

În mod surprinzător, primarul a spus că a vrut să facă o „glumă proastă”. Cum edilul era amenințat cu un dosar penal dacă nu returnează peria, acesta a trimis-o înapoi la hotel, printr-un curier.  Respectivul gadget este întâlnit în multe hoteluri și are o valoare estimată la aproximativ 500 de lei.

Redactor: Oana Jărloianu