Prima stradă “smart” din România

Premieră națională! O stradă din Cluj-Napoca va deveni prima arteră „smart” din România, cu stâlpi de iluminat cu wifi şi camere video şi bănci cu încărcare prin USB a telefoanelor mobile.  Modernizarea străzii se va face din fonduri europene, iar lucrarea costă 1,3 milioane de euro.

Pe modelul oraşelor europene, o stradă din cartierul clujean Mărăşti va fi amenajată după un proiect pilot ce prevede nu doar mai mult spaţiu pentru pietoni, ci şi dotări high tech.

„S-au aprobat documentaţia şi indicatorii tehnici pentru modernizarea străzii Molnar Piuariu, în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile. Este o premieră naţională, va fi prima stradă smart din România, o stradă inteligentă, cu toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unei astfel de artere. De asemenea, va avea mult spaţiu pietonal, un model de stradă inteligentă şi de realizare a unor structuri urbane din România, pe care îl vom replica şi în alte părţi ale oraşului”, a precizat Emil Boc, primarul Clujului.

Potrivit proiectului, strada va fi transformată într-o zonă prepoderent pietonală, după ce partea rezervată maşinilor va fi redusă considerabil. Totodată, aici ar urma să apară mobilier urban şi bănci cu încărcare pentru telefoanele mobile, stâlpi de iluminat cu tehnologie LED de ultimă generaţie care au încorporate sisteme wifi pentru internet în spaţiu public.

De asemenea, o parte din stradă va fi pietonală, vor fi construite staţii de încărcare pentru biciclete şi trotinete electrice, dar şi două staţii de încărcare pentru autoturisme electrice. Vor fi plantaţi copaci şi vor fi construite cişmele cu apă şi piste de biciclete. Valoarea proiectului se ridică la 1,3 milioane de euro, 98% din sumă provenind din fonduri europene. Zona care va fi reamenajată va avea o suprafaţă de circa 4500 mp”, a declarat  Ovidiu Cîmpean, responsabilul Direcției Evenimente Publice și Informare Cetățeni.

Lucrările de modernizare urmează a fi începute în vara acestui an și vor dura 9 luni.