Prima promoție de absolvenți, după 22 de ani

Clopoțelul a sunat pentru finalul de an școlar și terminarea studiilor la Colegiul Național Militar “Alexandru Ioan Cuza” pentru prima promoție de absolvenți de la reînființarea instituției de învățământ liceal militar din Constanța.

Șef de promoție, a fost o tânără sergent care a primit, în semn de recunoaștere, Emblema de Merit „Știința Militară”, din partea șefului Statului Major al Forțelor Navale.

Prestigioasa instituție de învățământ de la malul mării și-a redeschis porțile în anul 2018, după 20 de ani de la închidere, la inițiativa autorităților locale, sprijinite de Ministerul Apărării Naționale. Peste 200 de elevi, fete și băieți din toate colțurile țării, au îmbrăcat, atunci, uniforma militară și și-au luat angajamentul să respecte valorile Armatei și Patria Mamă.

Redactor: Oana Jărloianu