Prescurtările şi dezacordurile sunt tot mai des întâlnite în vocabular

Prescurtările şi dezacordurile sunt tot mai des întâlnite în vocabular, iar limbajul folosit pe internet este utilizat şi în viaţa de zi cu zi. Ca atare, unii cred că limba română va fi afectată, în timp ce alţii nu par interesaţi de subiect. Lumea a început să vorbească tot mai mult ca pe internet, cu prescurtări și chiar cu dezacorduri. Cei mai maturi spun că nu sunt obișnuiți cu acest limbaj și că dacă tendința va continua, nu vor mai putea să comunice eficient cu cei din alte generații. Bunicii spun că nu le permit tinerilor să vorbească în acest mod acasă, însă nu pot şti cum se comportă in societate.

Diferența între generații va fi adâncită de aceste schimbări, cred năvodărenii. Alții în schimb, cred că schimbările nu vor afecte perpetuarea limbii române. Având în vedere că în limba română s-au mai făcut modificări, rămâne de văzut dacă și limbajul folosit de tineri pe internet se va impregna peste cel oficial.

Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc