Preoți și credincioși din Medgidia au donat sânge

Biserica se alatură eforturilor depuse în ultima vreme de anumite instituții pentru a convinge câți mai mulți români să doneze sânge. Astfel, la inițiativa Protoieriei Medgidia, împreună cu Centrul Regional de Transfuzii Constanța, preoți și credincioși deopotrivă au oferit o șansă la viață. Cu toții spun că este un gest creştinesc, izvorât din iubirea creştină şi din dragostea faţă de aproape.

La această activitate de voluntariat un rol important l-au avut preoții din cadrul  Protoieriei Medgidia. Implicarea lor în campania de donare de sânge descoperă dragostea slujitorilor Bisericii față de persoanele aflate în suferință.

Biserica dă un exemplu pozitiv societăţii. Omul are o sensibilitate la suferinţă, la boală, la nevoia aproapelui, dar trebuie ca cineva să-l modeleze, să-i fie exemplu. Iar preoții din cadrul parohiilor au fost primii care au donat sânge în cadrul campaniei de la Protoieria Medgidia.

Din păcate reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Constanța spun că numărul donatorilor scade, în condițiile în care cererea de sânge de la spitale crește. Tocmai de aceea, important este ca toți cei care pot dona să o facă pentru a putea da o șansă la viață celor aflați în suferință.

Să salvezi o viață este un gest creştinesc, izvorât din dragostea faţă de aproapele nostru, spun reprezentanții Bisericii. Iar gândul că cineva ți-a oferit dreptul la viață este unul care nu poate să fie reprodus în cuvinte. Tocmai din acest motiv campania de donare de sânge din cadrul Protoieriei Medgidia va continua.

Redactor: Daniel Albu

3 thoughts on “Preoți și credincioși din Medgidia au donat sânge

  • 2 octombrie 2017 at 12:27
    Permalink

    viagra sale karachi
    can buy cheap viagra
    viagra sale vancouver bc

    Reply
  • 6 octombrie 2017 at 3:54
    Permalink

    cheap viagra 100mg
    viagra 50mg
    buy viagra bangkok

    Reply
  • 10 octombrie 2017 at 13:47
    Permalink

    buy viagra houston
    viagra 50 mg
    buy viagra dapoxetine

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *