Premiu de excelență pentru Constanța

Constanța a fost răsplătită cu premiul de Excelență în Promovarea culturală, turistică și sportivă. Premiul i-a fost înmânat edilului orașului, Decebal Făgădău în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România.

Cea de a doua ediție a Galei Asociației Municipiilor din România şi-a propus premierea performanţei în 10 domenii de interes pentru administraţia locală. Premiul pentru Excelență în Promovarea culturală, turistică și sportivă a fost câștigat de municipiul Constanța.

Primarul orașului, Decebal Făgădău, a declarat că se simte onorat și bucuros  pentru că municipiul Constanța are, în toate cele trei domenii, un bogat patrimoniu care trebuie susținut și promovat peste tot în lume.

Asociaţia Municipiilor din România a fost înfiinţată în anul 1990. Aceasta include toate cele 103 municipii din țara noastră, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, în total 109 membri.

Redactor: Alexandra Panait