Premieră mondială pentru România

Aventura lui Avram Iancu, s-a încheiat cu bine. Românul nostru a cucerit Constantinopolul și a stabilit o nouă premieră mondială. Sportivul a reuşit să traverseze înot Marea Neagră, de la Sulina la Istanbul, acolo unde l-au așteptat prietenii, colegii, dar și consulul României la Istanbul.

Au trecut exact 60 de zile de când Iancu a plecat de la Sulina. A înotat timp de 45 de zile, 680 de km și a stabilit, astfel, un nou record mondial de înot fără costum de neopren şi labe. A petrecut în apă 280 de ore,17 minute şi 47 de secunde conform swim tracker-ului care i-a contorizat evoluţia. Cea mai grea parte a fost la finiș pentru că a fost nevoit să înoate 3 zile prin strâmtoarea Bosfor.

„A fost o cursă cu multe dificultăţi, pe toate planurile. Dacă ar fi să le înşir n-aş mai termina. Dar, oricât de multe ar fi fost, acestea pălesc în comparaţie cu sacrificiul lui Brâncoveanu şi al fiilor săi. În acest an unic în care sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, acesta a fost felul meu de a sărbătorii Centenarul. Totodată am dorit să transmit faptul că în lume există valori care transcend chiar şi moartea. Iar România are valori! Pentru că fiinţa ei este milenară! Mulţumesc lui Dumnezeu care a înzestrat poporul român cu un ADN puternic. Trăiască România!” A declarat Avram Iancu pe pagina sa de Facebook.

În varstă de 42 de ani, Avram Iancu este primul român care s-a încumetat să traverseze, atât Canalul Mânecii cât și Lacul Smagov, fără costum de neopren. Totodată, în premieră mondială, el a parcurs întregul curs al Dunării de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră.

Expediţia de anul acesta pornită pe 2 septembrie este dedicată Centenarului Marii Uniri.

Redactor: Oana Jărloianu