Prelungirea cooperării cu medicii italieni

Copiii cu malformaţii congenitale cardiace din România vor putea fi operați în continuare în spitalele din țară de către echipe de medici italieni şi români.

Demarat în 2013, acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătăţii şi Policlinica San Donato din Italia, Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo din Peninsulă şi Asociaţia Inima Copiilor din România a fost prelungit până pe 31 iulie 2022. Actul adițional a fost semnat la sfârșitul săptămânii trecute la București.

Din 2013 şi până în luna septembrie a acestui an, un număr de 989 de copii au fost operaţi, majoritatea intervențiilor fiind realizate la  Spitalul ”Marie Curie” din Capitală, dar și în unități medicale din Iaşi şi Cluj-Napoca. Timișoara este un alt centru care urmează să fie inclus în acest program.

O altă componentă a acordului vizează instruirea personalului medical în domeniul chirurgiei cardiace, realizarea unui număr de 12 misiuni pe an, menţinerea ratei de mortalitate de 3%, organizarea unui seminar de lucru sau congres internaţional în România pe teme de specialitate.

Pe lângă instruirea care are loc în România, 27 de cardio-chirurgi, medici anestezie-terapie intensivă, cardiologi, perfuzionişti şi pediatri, dar şi asistenţi medicali au beneficiat de programe de instruire în clinica din Italia.

În anul 2018, în România au fost 1.023 de copii cu malformații congenitale și s-au înregistrat 19 decese. În prezent, cazurile foarte grave se trimit în Italia.

O echipă de medici din Italia este așteptată să ajungă în această săptămână în România pentru a participa la un congres. Sosirea doctorilor va însemna și o șansă la o viață normală pentru alt bebeluș din România care suferă de o malformație cardiacă gravă. Cu acest prilej, nou-născutul  va fi operat pe inimă.

Redactor: Mihaela Țânțaru