Pregătiri pentru un nou miting

Protestul locuitorilor comunei Peştera derulat în faţa sediului Consiliului Judeţean Constanţa pe 1 aprilie n-a avut efectul scontat. Mai mult, starea deplorabilă în care se află drumul judeţean 223B a făcut imposibilă venirea, în timp util, a pompierilor şi a salvării care ar fi putut evita moartea unui om şi diminuarea pagubelor produse de un incendiu ce a avut loc în satul Ivrinezu Mare. În acest context, primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, a anunţat în cadrul emisiunii Radiografia Zilei că neimplicarea şi ignoranţa autorităţilor judeţene nu vor rămâne netaxate. Pe 1 iunie, edsilul şef va trimite o scrisoarea deschisă conducerii CJC în speranţa că o va determina să reacţioneze. Dacă reprezentanţii instituţiei nu-şi vor îndeplini atribuţiile legale şi morale ce le revin, Vrabie vreaa să organizeze pe 1 august un amplu miting de protest la care vor fi invitaţi să participe primari şi locuitori din întregul judeţ.