Prefectul Eugen Bola s-a prezentat în această dimineaţă la Guvern

Primarii din Sudul litoralului se vor reuni din nou vineri la instituția prefectului din Constanța într-o ședință de lucru pentru a stabili dacă se va închide sau nu podul de la Agigea. Pentru a evita închiderea podului care le-ar aduce pagube serioase, primarii au depus un memorium către Guvern în care solicită soluții alternative închiderii podului.

Prefectul Constanței Eugen Bola spune că va solicita  Ministrului marilor proiecte Dan Șova dar și Ministerului Transporturilor  să identifice soluții pentru menținerea traficului pe pod. Acelaşi lucru l-a solicitat şi premierul , ministrului Şova.

Care va fi soarta podului de la Agigea și ce soluții vor găsi reprezentanții guvernului vom afla vineri după ședința de lucru.

Redactor: Camer Nita