Portul Constanța va fi listat la Bursă, după modelul marilor porturi europene

Ultimele zile au adus o serie de declarații în contradictoriu între premierul Victor Ponta și primarul Constanței, Radu Mazăre. Edilul constănțean afirmase că așteaptă ca Ponta să se țină de cuvânt, iar autoritățile locale să primească încă 20 la sută din acțiunile Portului, pe lângă cele 20 pe care le deține deja. La ședința Consiliului Local Constanța, Radu Mazăre a declarat că a ajuns la un armistițiu cu premierul pe această temă.

Edilul constănțean s-a arătat nemulțumit de modul în care este manageriat Portul Constanța, în prezent, spunând că scoaterea de sub tutela Ministerului Transporturilor este absolut necesară dacă se dorește eficientizarea activității.

În prezent, statul deţine 60% din acţiunile APMC, 20% Fondul Proprietatea şi 20% Consiliul Local Municipal Constanţa.

Reporter: Paul Alexe ; Imagine: Alex Brinzaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.