Pompierii ISU Dobrogea, salvatorii Crăciunului

O întâmplare mai puțin obișnuită a avut loc duminică seară la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“. Moș Crăciun s-a grăbit să ajungă  pe Tărâmul Magic din Constanța,  doar că a avut parte de o aventură. A greșit adresa și a aterizat mai întai pe cladirea ISU, așa că pompierii au fost nevoiti să îl salveze. În cele din urmă Moșul a ajuns la copiii care îl așteptau cu nerbdare si care au fost răsplătiți cu un spectacol de poveste.

In loc să ajungă la destinatie, pe Tărâmul magic al Crăciunului, Moșul s-a rătăcit și a aterizat pe acoprișul Inspctoratului pentru Situații de Urgență. A început să strige iar pompierii i-au sărit imediat în ajutor. Misiunea nu a fost deloc ușoară, mai ales ca s-a desfășurat la înălțime.

Odată incheiată misiunea, Moșul încarcat cu daruri a pornit la drum catre Tărâmul Magic, acolo unde sute de copii îl așteptau cu nerbdare. Prichindeii au fost luați prin surprindere de aparitia lui, ce-i drept, aceștia nu mai văsuseră un Moș venid cu masina de pompieri, în loc de sania trasă de reni.

Așadar, în fiecare după-amiază, până la sfârșitul lunii decembrie, Bătrânul cu barbă împreună cu personajele din basme îi va aștepta zilnic pe copii să le asculte dorintele și să le ofere dulciuri si multe zambete.

Redactor: Oana Jărloianu