Pompierii constănţeni s-au mobilizat la o intervenţie în zona Dacia din Constanţa

Un apel telefonic la numărul de urgență  112 primit puțin după miezul nopții i-a mobilizat pe pompierii constănțeni la o intervenție în zona Dacia, din oraș. Telefonul anunța că s-a stârnit un foc mocnit la o reclama luminoasă a sediului unei bănci din apropiere. Ajunși pe bulevardul Lăpușneanu, pompierii au constat că  s-a produs un scurt-circuit declanșat de un conductor electric defect. Din fericire, pagubele produse au fost minore – doi metri liniari de cablu au ars.