Polițistul constănțean implicat într-un scandal de corupție a ajuns în spatele gratiilor

Flagrantul pus la cale de anchetatori este dovada care îl incriminează, fără doar și poate, pe agentul Mureșan.

Deși primise două mii două sute de lei, inscripționați cu MITĂ,  agentul de poliție Mureșan  are o versiune cu totul diferită despre proveniența banilor.

Ancheta a scos la iveală faptul că banii au fost ceruți și primiți de către polițist de la o șoferiță, în schimbul mușamalizării unui dosar penal, pentru conducerea unui autoturism cu numere false. Femeia și prietenul ei sunt cei care l-au denunțat pe agentul de poliție.  Potrivit declarațiilor acestora, polițistul le-ar fi cerut, în total, 1500 de Euro, în schimbul „favorului” pe care urma să îl facă, profitînd de avantajele uniformei. Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța va aplica măsuri împotriva polițistului.

Acesta riscă să își piardă și locul de muncă, dar și libertatea, dacă se va dovedi vinovat pînă la finalizarea cercetărilor penale. Cert este că următoarele 29 de zile le va petrece în arestul IPJ Constanța.

Reporter: Andreea Barbu ; Imagine: Bogdan Grigorescu