Polițiștii și jandarmii, prezenți la posturi, de Rusalii

Polițiștii și jandarmii constănțeni sunt  prezenți, în această minivacanță, la serviciu. Misiunea lor este să se asigure că nimeni și nimic nu perturbă concediul celor care participă la evenimente cu public numeros.

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța și peste 200 de jandarmi sunt prezenți, zilnic, la datorie, în perioada minivacanței. Ei asigură buna desfășurare a activităților programate, în aceste zile, la malul mării. Indiferent că sunt de la ordine publică,de la Serviciul Rutier, criminaliști și sau de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, oamenii legii se află în stradă. Acționează pentru împiedicarea activităților de comerț ilicit, dar și a altor fapte antisociale. În plus, cei de la Rutieră sunt prezenți pe drumurile publice și pe principalele artere din stațiunile turistice, precum şi în zona lăcaşelor de cult, acolo unde numărul de persoane este mult mai mare decât de obicei. Cetățenii care sunt victime sau martori la săvârșirea unor infracțiuni, sunt rugați să se adreseze patrulelor mixte sau celei mai apropiate secții de Poliție. În cazul unor evenimente grave, pot apela Numărul Unic de Urgență 112.

Redactor: Daniel Albu