Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat mașini furate

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Constanţa, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au desfăşurat o amplă acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate, verificând mai multe locaţii din municipiul Constanţa şi oraşul Ovidiu, în care erau expuse autovehicule tip second-hand în vederea comercializării. Au fost verificate un număr de 22 autoturisme, din care pentru trei dintre ele au rezultat alerte în bazele de date, fiind căutate pentru a fi indisponibilizate. Primul autoturism depistat figura ca fiind furat din Italia, urmat de un altul furat din Franţa, dar şi unul semnalat ca fiind furat din România. Cele trei autoturisme erau expuse spre vânzare de către un cetăţean român, în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, şi care a declarat faptul că autoturismele îi aparţin. Evaluate la aproximativ 48.500 lei, acestea au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă în vederea continuării cercetărilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale ce se impun. În aceiaşi perioadă, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au oprit pentru control în zona de competenţă un autoturism cu numere de Italia, în care se aflau doi bărbaţi. Conducătorul auto, un cetăţean român în vârstă de 29 ani, a prezentat la control un certificat de înmatriculare care prezenta indicii de falsificare. În urma verificărilor s-a stabilit că plăcuţele de înmatriculare aparţin unui alt autovehicul, iar autoturismul figurează ca fiind neînmatriculat în Italia. Persoana în cauză, domiciliată în judeţul Constanţa, a declarat că a achiziţionat autoturismul fără a cunoaşte faptul că acesta este neînmatriculat şi că respectivul document este fals.

Redactor: Paul Alexe