Polițele RCA, pe numele șoferului

Polițele RCA ar putea suferi modificări importante.  Consiliul Concurenței a propus ca asigurarea să fie făcută pe numele șoferului și nu pe cel al proprietarului mașinii. Masura i-ar afecta, în special, pe șoferii tineri, care și-au înmatriculat mașina pe numele părinților, pentru a achita tarife mai mici pentru asigurarea RCA.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chiritoiu, a facut mai multe precizări referitoare la posibilele schimbari:

Este o modificare pe care trebuie să o facem! Polița RCA trebuie să reflecte riscul de accident, iar acest risc ține de șofer, nu de mașină! Dacă sunt mai mulți conducători care folosesc aceeași mașină, prețul poliței trebuie să fie adaptat. Cu siguranță, o schimbare a poliței RCA va avea loc în câteva luni, însă nu știm când vor fi implementate noile reguli.

O altă modificare importantă ar fi durata valabilității poliței RCA. Potrivit Consiliului Concurentei, 20% dintre automobilele din România circulă fară asigurare RCA, iar reducerea la șase luni sau la un an a valabilității poliței RCA ar putea ajuta la creșterea numărului șoferilor care plătesc o asigurare. În consecință, și prețul poliței ar putea fi redus.

Redactor: Cristina Niță