Polaris a deblocat situaţia de la Mangalia!

Club Nautic Callatis din Mangalia a găzduit, astăzi, o întâlnire între reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi cei ai firmei ce asigură serviciul de salubrizare în zonă, Polaris M. Holding: Eduard Martin, adminstratorul societăţii şi directorul din localitate al acesteia, Florin Jianu. Alături de aceştia s-a aflat şi primarul urbei, Cristian Radu, dar şi consilierul local Ozghiun Menabit. Întâlnirea a avut loc pe fondul sistării, timp de mai multe zile, a colectării gunoiului din Mangalia, fapt ce a nemulţumit populaţia, întrucât ghenele au fost invadate de munţi de deşeuri menajere. Potrivit reprezentanílor Polaris, 79 de asociaţii din localitate aveau datorii de la câteva sute de lei la câteva zeci de mii.

Pentru început, edilul Mangaliei a trecut în revistă asociaţiile care înregistrează cele mai mari şi mai vechi datorii, unele de peste cinci ani de zile. Acesta a anunţat, totodată, că va trece la măsuri radicale şi va face publică lista cu cei ce nu şi-au achitat datoriile.

Cei mai mulţi dintre preşedinţii de asociaţii prezenţi în sală au înregistrat datorii din cauza câtorva familii rău-platnice, de la care se străduiesc, uneori de ani buni, să recupereze banii.

Aceşti preşedinţi sunt şi cei ce au solicitat firmei de salubrizare să ia măsuri doar împotriva rău-platnicilor.

În unele cazuri, înşişi preşedinţii de asociaţii sunt cei ce au creat prejudicii, pe care proprietarii trebuie să le achite din banii lor.

După dezbatari furtunoase, concluziile au fost trase chiar de asociatul unic Polaris Holding, Eduard Martin, care a declarat că situaţia de la Mangalia s-a remediat, iar în perioada imediat următoare se vor lua măsuri pentru a nu se mai repeta situaţia creată.

Eduard Martin mai spune că nu vor mai fi acceptate întârzieri la plată, ca până acum.

Zilele următoare, Polaris va demara o acţiune de înfiinţare a unui parc pentru cei mai mici locutori ai Mangaliei.

În ceea ce priveşte taxa de mediu, care, deocamdată nu a fost aplicată la Mangalia, Polaris va aceţiona în instanţă primăria în cazul în care ea nu va fi aprobată.

Redactor: Mihaela Dubei-Marin